Ma intreb de ce imi place

Ploaia şi plânsul, nostalgia şi melancolia, drama pasională şi durerile din mine, astea m-au făcut să devin cine sunt astăzi, un tip aparent arogant şi ignorant dar totuşi cel mai bun dintre cei buni. Şi nu este ceva cu care să concluzionezi că sunt plin de mine sau prea modest ci, dacă ai trăi zi de zi lângă mine, ai să reîncepi să gândeşti tot ce s-a întâmplat cu viaţa ta. Bineînţeles că au fost perioade în care complexele, furia şi mânia de a înţelege asta, m-au transformat într-un om neînţeles, întunecat şi totuşi nici chiar. Negativitatea porneşte din trăirile noastre şi implicit de modul în care putem trece peste, dar cum încă nu suntem capabili să facem asta rapid, în unele cazuri încă mai au cicatrici sau coşmaruri. Sunt acel tip care îţi oferă şi ultima picătură de fericire doar ca să îţi menţină starea, doar ca să nu îmi iau eu stări mai rele decât le ascund deja, deci să înţeleg că oarecum sunt egoist. Acel sărac care împrumuta alte vise să îţi dea ţie speranţe că poţi reuşi, iar lista continuă dar nu am timp să le scriu pe toate. Just ar fi să înţelegi că omul cu un suflet cald o să se lase dărâmat şi de o pietricică doar ca să îşi poată duce ziua la bun sfârşit.

Melancolia. Me-lan-co-li-a, un cuvânt care nu acaparează decât un singur cuvânt, viaţa. Viaţa este melancolia şi nu este un derivat, aşa frumoasă cu o evoluţie bună sau proastă, viaţa este una singură şi tot ce face ea este să îţi ofere ce este aici, printre noi. Un pic de arătări splendide prin toate colţurile lumii prin bogăţie şi frumuseţe, un pic de apă prin pârâuri şi oceane, prea mulţi munţi pe care îi poţi doborâ urcându-te pe vârf, destule vietăţi lipsiţi de inhibiţii, goi dar totuşi speriaţi de ce se întâmplă. Doar gândindu-te ce este în jurul tău melancolia creşte şi de cele mai multe ori ochii îţi vor crea cel mai mic pârâu.

Plânsul curată, curăţă tot, te renaşte, îţi linişteşte sufletul încât să o poţi lua de la capăt, de la capătul puterilor te ambiţionezi cumva sau pur şi simplu ştii că asta s-a mai întâmplat în urmă cu puţin timp. Însă de multe ori nu pot sau nu concepeam asta şi asta ţine doar de modul în care tu alegi să trăieşti. Trăim să greşim dar greşeală o consider atunci când este făcută de mai multe ori, nu prima căci prima oară alegi să înfrunţi ploile, să treci nevătămat din cauza temerilor. Nu prea are sens dar comparând cu viaţa ta cumva, nu care cumva ai greşit în toate şi apoi ai învăţat sau din învăţăturile alea care tot timpul le făceai bine totuşi ai ajuns să greşeşti. Nu ai nevoie să înţelegi tot ce îndrug din sufletul meu pustiu, căci sub norii de cuvinte, zâmbetul îl vei simţii doar în ochii mei, din aceeaşi privire care aşteaptă, îndura, vrea clintit dar plânsul câştigă din temeri induse, din frici că nu poţi, din vise destrămate de oameni fără valoare. Plânsul nu neapărat trebuie să curgă pe exterior ci prin interior, atunci când te închizi în cameră, te retragi pe marginea biroului său în parc undeva. Undeva unde cu disperare cauţi linişte şi chiar atunci când o ai, nu poţi să rezolvi ceva, pur şi simplu te ridici şi pleci. Când stau şi mă gândesc la alţii cât plâng după lucruri sau alte persoane care ei cred şi speră că iubirea o să îi aducă înapoi. Când ambii plângeţi pentru celălalt şi nu facem absolut nimic, doar să discutăm problemele cu acei prieteni care nici ei nu sunt prieteni, căci au plâns şi ei la rândul lor. Plânsul curata şi nu te mai căca pe tine!

Ploaia se strânge, cade, se-aşează şi curge, intra în pământ şi se ridică precum plânsul şi de ce nu spun nimic de fericire? Este acelaşi lucru dacă eu le simt în aceeaşi măsură, iar la final zâmbesc. Cu toţii am ales calea asta în viaţă pe care o trăim, să cerem ploi şi soare mult, să ne dorim atât de multe încât nici măcar o ploaie torenţială făcută din bani nu ţi-ar ajunge, Să aşteptăm jumătatea şi să sperăm că nu o să doară, când putem să plângem împreună atunci când ne ţinem pro dul şi visam împreună la următorii paşi.

Un lucru de nădejde este că din lacrimi s-au născut splendori, din lacrimi am ajuns astăzi să păşesc din casa uitându-mă în jur şi să văd oameni cu valori destinse, oameni cu zâmbete false, oameni în care îi pot simţii durerea şi încercând să îmi ridic zâmbetul şi eu, eşuez. Plânsul a dispărut de lângă mine, îl vreau din disperare şi nu mă pot uita în fata căci din spate ploile au umplut piscina mea de vise.

Goleşte-te de emoţii şi începi să simţi!

Îmi place mirosul de cafea dimineaţa. Îmi place să îmi găsesc liniştea în agitaţia oamenilor din jur. Îmi place să îmi dezmorţesc sentimentele în fiecare zi, ca şi când ar fi pentru prima oară. Obişnuiesc să îmi savurez cafeaua puţin câte puţin – de obicei, e o cafea cu arome, de la un “5 to go” de lângă munca, şi în general aleg siropul de cocos, şi să privesc cum se scurg 30 de minute din viaţa mea fără ca eu să fac nimic altceva decât să mă bucur de cafea şi de faptul că exist. E o cură ce trebuie urmată.
Sunt un om cu principii. Unele deja împământenite, altele care se necesită a fi consolidate şi unele pentru care îmi doresc să vină cineva să îmi dea un singur argument valid ca să pot scăpa de ele. Printre gândurile mele se afla şi modul în care am ales eu să îi simt pe cei din jur.
În această etapă a vieţii, după suişuri şi coborâşuri, după o maturizare prematură şi după ce am închis răni ce încă supurează, am ajuns la concluzia nebună că iubirea este singurul sentiment din care derivă toate celelalte emoţii. De ce? Căci ura este trecătoare în timp, ea se îngroapă şi se uită, frica este pasageră omul întotdeauna va trece de la o frică la altă odată ce înaintează în ani de experienţă, fericirea este conştientă atât timp cât ulterior cel puţin dezamăgirea a fost prezentă şi, deci, iubirea este singura trăire despre care poţi spune că nici peste ani nu reuşeşti să treci peste.
Eu am ajuns ca, după luni de zile de la ultima relaţie, acum două zile să mă gândesc, ştiind că a avut o noapte grea, dacă cumva fostul meu “oare a reuşit să mănânce ceva seara trecută?”. Şi apoi îţi dai seama că orice ar fi făcut, ai să îl iubeşti mereu, că este parte din tine şi că şi tu, fraiero, vei continua mereu să fii parte din el.
Acum, să o luăm pe partea cealaltă: de ce se termină după ani de zile?
Se termină după ani de zile din lipsă de sincronizare. Pur şi simplu el a vrut să evolueze şi tu, ori nu puteai să îl ajuţi ori nu aveai de gând să evoluezi în aceeaşi direcţie. Dacă ajungi de la “persoana care mă cunoaşte cel mai bine” la “cel/cea care ştie cine am fost cândva”, e cazul să te opreşti. Opreşte-te, preda ştafeta, lasă pe altcineva să îi umple sufletul şi să îi fure timpul, căci tu te-ai scurs printre degete iar “noi” nu mai există de când ai uitat să fii alături, nu în faţă, nu în spate.
Regrete ar fi multe, dar iremediabile. Mulţi tindem să ne schimbăm după o relaţie eşuată, gândindu-ne că în următoarea e bine să nu repetăm greşelile, fără ca măcar să realizăm că poate ce în relaţia anterioară a displăcut, poate să fie ca un magnet pentru următoarea. Unii dintre noi rămân fără speranţă, uitând că toate îşi au rostul şi că nimic nu este întâmplător.
Cu timpul ai să realizezi, ca şi mine, că e bine să accepţi iubirea în toate formele ei şi în special că e bine să înţelegi că o să te rănească. Iubirea înseamnă cord deschis, dar cu inima completă, înseamnă fără perdea, dar cu reţineri, înseamnă fără limite, dar închis în cuşcă. Nu te îndrăgosti, iubeşte!
Nu ştiu cum să îţi spun, dar e cazul să accepţi că eşti o fiinţă capabilă să simtă şi ai face bine să o faci ca la carte. Bună dimineaţa!

N.

Pasiunea unei femei intr-o piesa de teatru

Eşti o piesă de teatru prinsă între mulţi actori secundari. Te-ai scufundat şi culmea îţi plac actorii dar nu sceneta. În piesa asta de teatru plină de dramă, sex si dragoste, nu ai să le găseşti pe toate în aceeaşi secvență. Nu le găseşti pe toate la acelaşi actor. Te scufunzi din nou şi ajungi pe fundul mării. Totul este întuneric şi împrejur simţi o prezenţă ce îţi trec toţi fiorii. Nu mai este nevoie să închizi ochii şi încet, încet te gândeşti ca fiorul ăsta este ceea ce ai căutat în toate capitolele. Acum este imposibil să îl atragi spre tine. Ai devenit invizibilă. Eşti fără de formă iar sclipirea din ochii tăi este difuză. Realizezi ce eşti şi te temi de ceea ce vei deveni. Nimic din acţiunile tale nu îl vor aduce înapoi. Ca soarele şi luna: se întâlnesc doar pentru a-şi lua rămas bun. Înainte de asta, îşi cheamă sirenele să te aducă spre suprafaţă. Atinsă de aceste minunate creaturi, te simţi îmbălsămată de tandreţuri, râsete pline de sclipiri, curenţi calzi de fericire şi nu numai. Te îndepărtezi tot mai mult de el şi te gândeşti că a fost ultima oară.

Fără el eşti doar o piesă, una pe care o poţi asculta ore în şir. Nu poţi să înţelegi ce este cu exactitate în ea. O piesă pe care nu ai să o uiţi niciodată şi da, nu are versuri, îţi spune doar “vino”. Fără tine sunt un clişeu.

Ai ajuns la mal, sirenele s-au furişat repede, bătăile soarelui le-a fost de folos. Te uiţi spre frumuseţea mării şi te gândeşti că nu ai să mai ajungi acolo. Începi să crezi că totul a fost un vis. Totul a fost să fie, a fost ceva frumos.

Acum iar ai revenit în rolul principal, fără partener. Îţi laşi rolul ăsta şi alegi altceva, este timpul să faci o schimbare, să ieşi din rutina asta. Îţi strângi forţele din nou şi găseşti altceva. Pare să fie ceva nou şi începe bine. Alţi actori secundari, o scenă aproape perfectă. În drum spre casă, începe piesa, apar voci şi versuri, începi să simţi ceva. Bucuroasă de asta, începi să zâmbeşti. După un colţ te loveşti de cineva, vocile şi versurile se opriră. Te uiţi în ochii lui şi îi simţi universul. Plăcut de ceea ce vezi, ceva se întâmplă.

Piesa începe din nou cu un nou ritm şi aceleaşi versuri. Vocile sunt diferite, asculţi şi îţi dai seama cine este. Începi să plângi de fericire… Erau sirenele

O mana calda de oameni, generatia ’88

Copywrite: Homiceanu Radu Phornography

Bătrânii spuneau că noi o să fim ultima generaţie bună, cei din ’88. Nu am înţeles prea multe dar cu timpul a început să aibe sens. Încă se mai purta bunătate şi seriozitate, cât mai multe zâmbete şi râsete. Încă ne jucăm în fiecare zi, diferite jocuri, chiar vindeam seminţe negre şi le cumpărăm cu frunze verzi. Cele nouă pietre, omul negru şi sticluţa cu oţet, astea sunt de comunitate. Noi beam lapte gros şi îl şi jucăm, ne ascundeam fără măsură, plecaţi câte doi, trei kilometrii. Macao, kemps, război şi doamne câte sunt. Jocurile copilăriei!

Frică şi teamă încă există de părinţi şi şcoala era importantă, benefică ţie să cunoşti oameni şi să înveţi lucruri noi. Captivant era vară când aveai atâta timp liber, cât să îndrugi în continuu fericiri, iubiri şi lucruri fireşti care să te împlinească. Stăteam toţi împreună şi făceam numai prostii. Existau şi plânsete când se întrecea măsură şi totul se rezolvă pe loc sau se chema întăriri. Întăririle erau fie un frate sau soră mai mare, fie unul dintre părinţi. Acum în ziua de astăzi se cheamă două maşini pline cu nătângi. Întrebările aveau întotdeauna un răspuns de la cineva, nu te lăsau la greu şi toţi doreau să înveţe pe altcineva cei mai bun pe Pământul ăsta. Fiecare dintre noi vedea un model în cei de vârste înaintate, vroiam să stăm cât mai mult pe lângă ei şi de cele mai multe ori, nimeni nu te împungea. Apăreau deseori şi “dispari”, dar erau motive, fie chef sau discuţii ce nu trebuiau încă auzite. Îmi aduc aminte sutele de întâmplări şi învăţături, bătăi de la părinţi, certuri între prieteni şi pe lângă asta, aventura mea alături de cei dragi. Totul era împărţit, şcoală, teme şi timp liber. Nu existau pe atunci telefoane mobile, sau nu toţi îşi permiteau unul, dar când era ora mesei, se ieşea pe prispă şi începeau acele urlete. “Cristiii, hai la masă! Băi, tu nu auzi?!”. Acum îmi dau seama cât de comic sună totul, când totul părea deranjant în perioada aceea. Acele palme de la ei când nu strângeam masă, când luai o notă mică, dar totuşi era un impuls să te trezeşti din visele copilăriei încet, spre realitate.

În cele mai multe cazuri, părinţii erau ocupaţi, aşa că bunicii au făcut parte din viaţa noastră. Ne-au spus cum să fim oameni, ce să înţelegem de la cei din jur şi cu ce să ne ferim. Toate astea spuse la nesfârşit, până ce experienţele proaste ajungeau să le înţelegem şi să privim lucrurile cum trebuie.

Astazi este despre tine, La Multi Ani!

La mulţi ani dragele mele, dragostea cu voi !

De cele mai multe ori îmi vine pur şi simplu să o privesc cald, chiar prea cald, prea că la ţară. Nu îmi explic şi nici nu este necesar, dar la nici două secunde apare acel zâmbet şi un “- Ce?!”. Ce este, de ce aşa cald, la ce te gândeşti, ce vrei şi de ce. Chiar nu am şi nu cred că sunt singurul care nu îşi dă exprimare în acel moment, dar de cele mai multe ori nu am explicaţie, vreau doar să îţi privesc Universul din privirea ta. Este locul unde inima îmi trepidează, pulsul este când sus, când jos, când mă înţeapă şi totodată se şi opreşte. Este o boală, un dor nebun să mă laşi să simt asta, asta îmi aduce privirea ta.

Lăsăm mintea să aprindă melancolia, fanteziile şi visele când te privim în naturaleţea ta sau pe marginile formelor tale, unde nimic nu poate stinge dorinţa de a te avea sub cearceaful de mătase. Nu ne lăsăm niciodată să nu îţi căutăm un zâmbet, un râs sau o uimire, un extaz sau chiar cinci partide de amor la care să nu eşti nevoită să simţi să ne oprim. Da, se vrea asta, cu de toate, de multe ori chiar şi cu acele femei care nu sunt aşa atrăgătoare, unde şi un bărbat chipeş se gândeşte la lucruri murdare şi mult prea exagerate, scârboase, dar visate sau făcute.

Astăzi o să ne parfumaţi minţile, este o zi în care ne faceţi să ne gândim mai mult la voi, fără greşeli, unde o să ne purtăm de nota zece şi păcat că pentru mulţi dintre noi o să fie doar pentru astăzi. Este ziua unde primiţi cele mai frumoase urări, cele mai frumoase cadouri şi atenţii. Meritaţi asta în fiecare zi. Vă pup

Nu este zi fara tine in gand, V.

Dacă aş putea să pun într-un plic starea care mi-ai provocat-o, pământul ar rămâne fără natură. Da sper să fie aşa, dacă nu am să ţin cont iar de sfatul meu, să fiu deschis, căci prea multă iubire avem în noi şi nimeni de încredere să i-o dăm. Chiar observ cum obsesiile pentru o iubirea bună şi aproape perfectă tânjesc în cozile de la intrările din baruri şi cluburi.
A început să îmi fie dor de starea care mi-ai dat-o, de felul care mai vânat, de povestea ce ai vrut să o creezi între noi şi chiar dacă nu am vrut să fac parte din ea, indiferent de motiv, ai continuat vehement. Sunt prost pentru că nu mai îmi plac poveştile, sunt prost pentru că stau la pragul lor dând apa la moară, sunt idiot să cred că asta este sexy, chiar dacă este, numai asta fac şi sunt ipocrit că mă plictisesc şi încep să ignor. Pe modul “repeat” încep să te vreau mai mult, am început să te visez dând jale pasiunii din mine spre o dragoste ce aş vrea să ti-o ofer permanent. Să te mângâi în fiecare dimineaţă până te simţi revigorata, să mă joc în părul tău până ce mă doare sufletul să îl văd nearanjat, să te strâng în braţe şi să fiu posesiv, obsedat de frumuseţea ta şi căldura pe care o emani în jurul tău fără să faci nimic. Să te vreau în fiecare mic dejun savurând lângă tine ceva, orice, dar per ansamblu împreuna. Să ne minunăm de prostiile care curg din tigaie pe farfuriile cumpărate din acea dimineaţă, să ne umplem sufletul de bucurii, tandreţuri, vorbe calde şi adânci, săruturi ce cu greu se opresc şi nici de cum partide de sex fără sens. Vreau să te am lângă mine şi nu tot timpul ca să putem să expirăm şi altceva din viaţa ce ne o putem unii chiar şi după atâţia nervi şi ideologii suspicioase.

Vreau să o luăm de la capăt, să ne zâmbim şi să râdem puţin unul de altul, despre cum ajungem când ne dorim dragoste fără să ne dăm seama unde mergem. Să te iubesc cu pânzele albe aşezate sub mireasma verii, unde soarele ne trimite valuri de sentimente, calde sau sufocante. Vreau să te sufoc câteodată şi să nu îţi mai dau drumul, căci să ştii, eu sunt prea mult din dragoste făcut. Sunt un ciudat al fericirii, un suflet ce nu are limite oferind căldura şi iubire fără nici un scop şi motiv, ceva nelimitat. Vreau să ştii că nu am să îţi spun o să te fac fericită, nu o să ducem lipsă de nimic sau alte vorbe-n vânt ci am să îţi povestesc până unde şi cum o să construim viitorul nostru. O să fie greu dar distractiv, moleşitor, suav ca naturaleţea ta şi nu am să încetez să te curtez, pentru că asta face parte din şarmul meu. Să îţi aduc zâmbetul pe buze şi în glas, pe care chiar nu am vrut să îl aud, pentru că îmi place şi ador liniştea lângă tine până ce începem să ne povestim. Să te provoc în modul cel mai dureros de pasiune, să ne înnebunim amândoi de chemări inutile şi pline de copilărie, de amor şi feluri din care în cuvinte chiar nu le pot explica. Asta îmi aduci în cap, vorbe din stări ce chiar nu am pasiunea necesară să mă pun la loc, mă faci să extaziezi şi nu mi-ai făcut nimic. Da eşti o poveste ce vreau să o deschid!

Vreau să te cunosc, să îţi ştiu tot ce ai în tine, de la visurile copilăriei şi aventura ta din adolescenţă până la momentul când toate s-au oprit când ne-am luat de braţ. Chiar nu mă pot oprii în mintea mea să nu aflu cumva, să îmi fac fel şi fel de situaţii atenuante, care mai de care prin a îmi da seama ce fel de iubire eşti. Vreau să zic că îmi este puţin teamă de tine şi cred că este a doua oară când mi se întâmplă şi uite că istoria se repetă. Nu ştiu ce reprezintă teama asta dar mă opreşte să fac ceva şi chiar pot spune că am început să fug de dragoste, căci nu ştiu dacă sunt pregătit să accept să fiu iubit.
Te vreau pentru că asta simt, te vreau pentru că în nopţile târzii, zâmbetul, privirea ta m-a bântuit 2 ani şi m-a făcut vulnerabil, mi-ai oprit toate stările din mine şi nu am putut să intenţionez ceva. Mi-i s-a părut ceva forţat, nici timpul nu a fost de partea noastră şi totuşi eu te ador, chiar pot spune că te iubesc pentru că îmi este uşor să ajung aici de îndată ce îţi faci vânt prin gândurile mele. Te vreau din nou pentru universul din privirea ta, caldă, sinceră, plină de vise şi pentru felul cum te aşezi undeva. Cum îţi curmi mersul spre ceva ce îţi aduce plăcere, spre paharul de alcool unde îl aduci uşor spre al gusta, te uiţi în el să te gândeşti cum ar fi dacă.

Unde eşti şi unde te ai aşezat în mintea mea, în sufletul meu, mă joc cu sentimentele mele după cum nu pot să explic, spre ştiu că nu mă pot oprii,  nici nu vreau şi nici nu pot, nici un pic nu mă pot sta să mă gândesc ce fel m-am schimbat.

Barbatul si femeia din coasta lui

Ştiţi doamnelor şi domnişoarelor, femei uşoare şi puternice, îndrăzneţe sau timide, visătoare sau distrugătoare, false sau adevărate de acea coastă ruptă din noi bărbaţii? Ei bine vreau să vă spun că aţi făcut o a naibii treaba bună cu ea şi aţi ajuns relativ să aveţi ce doriţi lângă voi şi în voi, dar îmi pare rău şi despre cele care încă nu s-au hotărât pentru asta.

Aţi adus la picioarele voastre cei mai cei din lume, cei mai puternici financiar sau cu statut social ridicat, aţi reuşit să ajungeţi de una singură acolo sus şi pentru mine nu am să judec sau să critic dar spun “este femeie şi chiar poate dacă chiar vrea”. Aţi ţinut în frâu barbari, daci şi romani, regi şi şeici ca lumea să nu fie distrusă complet şi totuşi sunteţi luate de proaste când iubirea vă ia minţile, când dragostea pentru el devine prea obsesivă şi nu vă gândiţi cum aţi ajuns aşa, luate de val.
Sunteţi în stare să sacrificaţi prea multe ca să obţineţi un gram de fericire, câteodată chiar pentru o singură secundă, două şi ştiţi tot pentru că sunteţi mereu atente la ce vă interesează, pentru asta bărbatul puternic şade repede în soarta ta. De cele mai multe ori ea clachează din motive dubioase, dând vina de saturaţie de singurătate, de teamă că bărbatul acela care se agită, cere imposibilul, doar să pară ca tine şi într-adevăr acest bărbat are un magnet la tine, îi lipseşte ceva din el.

Cât despre acea coastă vă sunt la dispoziţie să grăiesc că indiferent cât aţi obţine, în adâncul vostru va trebuie un bărbat şi puteţi merge din ţeapă în ţeapă, să faceţi război cu toţi bărbaţii, să fiţi ale dracu, a naibii de elegante şi rafinate cu parfumuri doar scumpe şi nimic sub asta, cu haine de clasa întâi pentru că trebuie, este un necesar aşa cum bărbatului îi trebuie o maşină scumpă şi un cont bănos. Va trebuie afecţiune şi nu la maxim ci atunci când sclipirea scade din ochii tăi căci în rest tu trebuie să fi ţinută de mână, de braţ şi în braţe mai mult decât sub catedră, prin bai şi prin cluburi. Încearcă să îţi găseşti toate defectele pe rând şi începe a le prelucra spre ceva perfect, începe să nu mai te plângi în public şi pentru toţi ci doar lui şi roagă-l să te ajute să devii cine vrei. Lasă încrederea unui singur bărbat adevărat şi îţi spun şi cum să îl păstrezi dar mai întâi găseşte-l, cum? Aventurează-te în toată jungla asta plină de oase bune, zgârciuri şi labe triste, scotocind din toţi totul şi chiar ai putea să îi fuţi pe toţi, căci femeia nu este curva dacă face asta ci părerea mea este o divă ce distruge tot să îşi aducă trofeul.

Cu tine ma simt cum trebuie

Mi-am luat hainele bune, m-am aranjat frumos, bărbia, părul, un Pierre Cardin şi cum soarele era de partea mea, ştiam că v-a fi o zi aşa cum trebuie. În drum spre tine, un trandafir roşu îmi făcea cu ochiul şi l-am scăpat în mână, uşor şi frumos aranjat.

Am fost un dobitoc şi nu îmi recunosc comportamentul de prima seară, dar trecem peste unde odată ce am ajuns la tine, tu neştiind ce te aşteaptă, ai rămas puţin impresionată. Cu un extaz şi multe clipe de bucurie, m-ai îmbrăţişat şi strâns în braţe căci ziua a devenit cum trebuie. Da, îmi placi! Asta simt, asta văd, o tipă splendidă în natura ta verde din ochii tăi, un univers aparte, o stare de spirit visătoare şi fascinată de frumuseţea ta. Da, te vreau, te vreau pentru că şti cu ce se mănâncă viaţa, cu părţile ei negre dar şi dimineţile mahmure. Te vreau pentru pasiunea din vocea ta când asculţi o piesă adorată de tine, pentru că vrei să iubeşti cum trebuie şi să fie pe măsură echivalat. Pentru spiritul tău fabulos unde ţi-l expui pe scenă de dans, pentru discuţiile unde ţi-ai pus pe foc trecutul tău, o parte unde să înţeleg cine eşti şi cu ce să te mănânc. Să ştii că nu am dat tot cei mai bun din mine şi pentru un moment te-am simţit cum te-am pus pe gânduri şi asta am şi vrut, chiar dacă îţi pusesei scutul cu “nu vreau nimic serios, vreau mai întâi să fiu eu unde vreau”.

Vreau un început, unde să ne ţinem de mână şi să înotăm prin frumuseţile din jurul lumii, de săruturi calde, de o primă noapte albă, unde începutul ăsta draga mea lady, o să fiu răbdător cu mine, unde am să vreau să ştiu de tine, dar nu unde eşti şi cu cine, ci de tine unde vrei să ajungi să pot să îţi ofer ce ai nevoie. Ştiu că nu ai mai întâlnit aşa şi te temi de romantismul ăsta prea siropos, dar căuta să simţi în mine dacă am să mă joc cu ţine bine sau rău şi până unde.

 

Unde este dragostea cand o facem separat?

Epidemie. Cârciuma, bar, pub, cafenea, restaurant, hotel, avion, mediu din toate astea plus sex. Alte cuvinte? Nici unul, sexul întâlneşte cel mai des tot ce am descris mai devreme. Sunt palid, sunt cald şi rece, abraziv şi lipitor să nu spun prostii. Unde este dragostea când o facem separat, intrăm în bariere deşi suntem la 20 de cm cot lipit de corp, mai în glumă, mai în serios întreb “Fac eu cinste, îmi cumperi şi mie ceva?”. Simplu şi nu prea complicat, ceva caraghios şi convingător… prostii, numai prostii vă spun.

Totul începe cu 3 lucruri, prima reacţie când se întâmplă totul, situaţia şi atitudinea. Dacă nu ai atitudinea asta de când ai intrat în local, greu îţi aduci aminte pe moment. Femeile sunt ca sexul bun sau prost, mică sau mare problemă cu tine, dacă îi faci faţa testului, sau dacă ajungi de dimineaţă acolo unde trebuie, ori la tine, ori la ea. Un plin pont, du-te la ea, se simte în largul ei şi plus de asta, sigur este mai ordine ca la tine, sau cine ştie. Revenind la încercări, alt lucru prostesc, “mai femeie!”, ori da ori ba, ori hai mai bine discutăm despre alte lucruri, mai râdem, mai bem, poate dansăm, lasă naiba vrăjeala asta drăguţă şi captivantă cu puteri efemere. Chiar sunt multe dezbateri aici şi uşor uşor încep să pornesc să rescriu ceva din trecut, ceva despre cum abordez şi gândesc femeia dar şi trecutul şi aspectul ei. Mă încăpăţânez de la o vreme la abandon şi încercare, încercare de mă a fi cum eram în trecut.

Oare chiar lenea şi aşteptarea este îmbătrânire, ultimul pont. Femeia şi baia se sex, bărbatul şi visele deşarte. Pomii fructiferi al trăsăturilor unei femei cerşesc necontenit rodul bărbatului! Şi al naibii să fiu dacă nu te turbezi când formează culori şi pete de frumuseţi. Nu aştepta să îţi vină glas şi temere despre cum o să sune sau ce o să se întâmple, dacă simţi şi începi din prima, ai să râzi dar vei avea sigur 2 reacţii bune.
Nu lăsa lucrurile scăpate din control, ori o asculţi, ori vorbiţi, în nici un caz nu te laudă, poate chiar deloc, mai bine lăsate modest. Femeia tot timpul îţi va spune cu ce se ocupă, asta dacă o întrebi, cât cheltuie şi ce îi place sau ce a făcut cu o săptămână în urmă.

03:09 Posesii

Am ajuns să cerem prea multe, mult prea multe. De la noi înşine mai puţin, dar tot odată încă ne cerem multe. La iubire necondiţionată din partea părinţilor, a prietenilor sau la acele rugăciuni şi dorinţe cerute zi şi noapte pentru succes şi putere. Cerem să fim puternici cu noi înşine, dar nu reuşim tot timpul şi asta ne stresează şi ne complexează pe toţi. Pornind de faptul că suntem şi snobi, ireali câteodată şi naivi, nu înţeleg unde duc toate acestea, către ce rezultat. Nici nu văd toată situaţia bine şi deja caut soluţii. Cerem să fim înţeleşi când nu dăm toate explicaţiile şi aruncăm noroi spunând că asta nu este tot. Avem scuză pentru orice, absolut orice şi pretindem că suntem oameni maturi. Simplu mă gândesc să ştiu din nou ce înseamnă să fi om, să fi eu.
Ne trezim dimineaţa şi cerem o cafea în mintea noastră sau un pahar de apă, un mic dejun cald, un sex bun, o ţigare iar. Cerem să avem o maşină de care să ajungi cu ea la servici, o zi în care traficul să nu fie trafic. Cerem să avem un şef bun şi înţelegător, să îmi spuneţi unde găsiţi, care să nu ţipe, colegi care ştiu să lucreze în echipă, nu pentru ei înşişi, care nu pupă în cur pe alţii. Cerem să scăpăm repede de la servici, să nu stăm peste program fără să fim plătiţi. Să ajungem acasă şi printr-o minune să fie cada pregătită şi mâncarea pe foc. Cerem de la viaţă şi oameni orice, absolut orice. Deviaţia mea în cererea asta, este pregătită cu o întrebare.
– Cat cerem pentru acea responsabilitate?
Într-un nor de cuvinte ceea ce cerem şi obţinem are o responsabilitate, de ce zic asta? Pentru ca să obţii un job bun, bine plătit, în ascensiunea carierei tale trebuie să fi responsabil la ce ai cerut de la toate astea. Simplu şi pregătit, fără prea multe detalii, dacă nu înţelegi o cerere, fi măcar prost şi întreabă!
Cerem putere şi credinţa, faimă şi succes, notorietate şi disciplină, visător şi îndepliniri, numai îndepliniri. Banii… Unde sunt banii? Cerem bani şă obţinem profituri, ne îmbogăţim din propria noastră piele şi uitam să ne spunem că banii nu aduc fericirea. Stai puţin, cum adică am cerut să fiu bogat. culmea la mine nu s-a întâmplat şi mi-am dorit asta cel puţin o dată pe zi de când am aflat ce sunt banii. Am cerut să câştig mult şi încă n-am reuşit, am ajuns abia puţin după jumătatea drumului.
Ne vindem pe noi înşine pentru diferite scopuri sau ţeluri, facem tot ce ne stă în putinţă să ajungem acolo unde ne-am dorit. Începem să rănim, distrugem vieţile altora, dăm ordine şi cerem recunostinta şi mulţumiri, asta de la toti din spun. Profităm de bunătatea altora şi nu numai. Tot ce a fost bun şi tot ce este bun îl complicăm, îl simplificăm, îl diversificăm, ne jucăm cu el, râdem de el sau plângem, regretăm… Ce prostesc.

Te uiţi cumva atent la ce faci? La viaţa ta, la sufletul tău, la gândirea ta, la tine însuţi. Cât să mai cerem de la noi să suportăm lucrurile astea.
Toate fiind spuse într-un nor de cuvinte, nu mă plâng, nu ţip, nu cer ajutor doar menţionez cât cer de la voi să ne revenim cu toţii la ce a fost odată şi frumos.