Prietenos cu toti, dar va urasc, serios vorbesc!

Posted: 1 Aprilie 2017 by noridecuvinte in Critica
Etichete:, , , , ,

12

Asta cred despre mine chiar de când eram mic, o spun şi des, nu mint serios!

Deşi mama mi-a lăsat o educaţie interesantă şi bună, am rămas prost când mi-am dat seama că urăsc oamenii în general. Am început să o şi recunosc în mine, dar când am pornit să spun şi la cei din jur, lumea a început să arate cu degetul pe urmă. Mă supăram şi mai ales mă enervam. Copil fiind în zilele acelea, frumos cu copiii la joacă, deşi mă distram acolo cu maşinuţele şi cu frunzele, mă simţeam în plus, vedeam totul aranjat. Nu le-a luat mult timp să îmi spună că sunt ciudat sau nebun, mama mă bătea pentru că nu eram nici zdravăn, drac împieliţat, îmi plăcea să încerc orice. Cam asta este copilăria, fiecare trece prin ce trece, oare cu puţină bătaie şi mult răsfăţ sau cu multă dragoste şi prea puţin din restul.

De ce urăsc oamenii şi totuşi copii, îi iubesc, ador să stau pe lângă ei. De ce să nu îmi plac oamenii, când se fură unii pe alţii şi fiecare îşi vede interesul mai devreme sau mai târziu. Înţelegeţi ideea că oricum sunt multe şi aici de spus. Am urât întotdeauna oamenii pentru că mulţi m-au adus în situaţii inconveniente, multe, foarte multe şi din creşterea mea alături de familie, o iubire tragică de ciudată, dacă pot spune aşa. Rău, pornind de la atunci când eram copil şi un vecin m-a aruncat într-un trandafiri, de începuse să îmi curgă sânge din cine ştie ce locuri (amuzant şi totuşi trist), sau când am căzut peste 25 de trepte, împins bineînţeles şi căzusem în nişte cioburi, de era să îmi pierd ochiul stâng. Cine ştie ce trageri şi amintiri şi ca să nu mai zic şi alte chestii tragice, am şi cele bune. Pline cu jocuri alături de foarte mulţi copii, dar cum spuneam, fiecare îşi vede interesul. Lucrurile astea nu m-au afectat, dar cu timpul începeam să văd cum este lumea în jurul meu, rea, superficială, buni mai rar întâlniţi şi când am vrut să trag o concluzie, nu ştiam cu ce să încep.

Până să încep să îi urăsc, bineînţeles că îi iubeam! Îmi plăceau mulţi, dar mai toţi te înşală, iar cei care nu prea fac asta, când nu te aştepţi sau cel mai clasic, când se iveşte oportunitatea, te „ţacă”. Mama mi-a spus tot timpul să fiu bun, dar cu măsură, să vezi şi ce primeşti, ei bine… la asta nu am fost atent. Deodată totul a început să aibe sens şi am început să aştept, în zadar, va dă-ţi şi voi seama, cu toţii trecem prin asta. Fie să zic multe altele, urăsc oamenii pentru că,

Eu sunt sincer cu mine, voi nu. Eu sunt onest cu mine şi cei din jur, alţii nu şi chiar nu spun minciuni, pentru că în ultimii ani am pus capăt ăstora. Am spus nu vreau să mai mint şi am pornit cu ce este mai uşor. Să nu te mint pe mine. Facem de gânduri rele să le pornim pe alţii, doar să ajungem unde ne dorim. Asta eu nu am cum să mai fac, le numesc trafic de interese. Bărbaţii de iau cu harneala şi femeile pe sus, asta nu. Urăsc oamenii, dar după un timp, bineînţeles, nu mă înşel să zic asta. Mă risc sau mă joc să cred care din ele este, îmi zic întotdeauna că, nu o să pară ceea ce este de fapt. Oamenii pe care îi aleg de cativa ani sunt tot mai triez, anual chiar, asta e!

Cu minciuna nu mă mai joc şi am mai învăţat un lucru, dacă spui cine eşti de la început, s-ar putea să devii subiect de bârfa, asta dacă te cunoşti cu mulţi. Lumea din locurile prin care le vizitezi fie des sau rar, poate o dată pe lună, cine ştie, ajung să ştie unul despre altul. Asta rezumă că, judecăm lumea după aparenţe, iar eu nu. Nu vreau să mai combin situaţii, să văd ce este nou la altul, prietenii îmi spun câteodată să mai dau şansa, sau să încerc. Fie după ei, mă mai iau, deoarece este nou şi totuşi amuzant să o faci, nu mă cac pe mine. Evident că mă contrazic, despre ce vorbim dar pun punct la asta, încăpăţânat cum sunt, tot urăsc oamenii de fel. De diferite tipuri, de conjuncturi, de energii atrase sau oameni cu care interacţionezi fără voia mea. Când eşti onest şi vezi mai tot timpul adevărul bun, cald, ştii bine ce fel de oameni am în jurul meu, dacă pari şi suspicios de calm şi prea puţin zâmbăreţ, ieşi la iveală. Eu zic să nu mai deranjezi, decât dacă ai ceva bun de spus, în sensul că, nu mă feresc de tine, dar nu ştiu ce vrei.

Am o teamă pentru asta şi am să îţi spun de ce. Chiar am intenţii bune cu oricine şi ştiu că şi tu ai avea, dar te rog ţine minte că eu te susţin fără ca tu să îmi ceri şi o fac în toate părţile unde eu văd său simţ că tu nu te-ai lipsi dacă eu „ţi-aş oferi asta”. Am învăţat cum să o fac bineînţeles, mă mândresc cu asta, căci în viaţă trebuie să fii cel mai bine descurcăreţ, vorba mamei. Mama mi-a spus cele mai bune vorbe când vine vorba despre oameni şi cred că şi în cazul tău. Oare am ascultat chiar de fiecare dată, nu. Să te minţi? Nu!

Să alegi cum să faci cu toţii şi deodată este oarecum greu, să ignori oamenii care simţi că nu este cazul neapărat să faci ceva, dar să accepţi în caz de se întâmplă. Nu face prea mulţi paşi cu toţii, să încerci să găseşti cei mai perfecţi prieteni, căci cu toţii suntem oameni şi mai greşim, mai intenţionat sau nu. Mama mi-a spus…

Cum să urăşti oamenii, asta m-am întrebat tot timpul şi încă o fac. Sunt oameni mişto în lumea asta, oare şi ei nu mint, nu înşeală? De ce să cataloghez oamenii, fiecare oricum este cu fiecare, asta este vorba mea. Integritate şi dispreţ, astea nu prea se pupă una cu alta, două lumi diferite. Să fii peste mai mulţi nu este un lucru de mândreţe, să fii om este, că nu te costă nimic.

Anunțuri
Comentarii
  1. Liviu spune:

    Subscriu! Foarte bine scris articolul, m-am regăsit și eu. Mai ales în copilărie, când un nene a aruncat cu o sapă, lopată nu mai țin minte exact ce a fost nici motivul pentru care a aruncat, parcă a fost ceva de genul că am scurtat drumul prin ograda lui. ☺ Și eu am fost un aventurier, un fel de Tom Sawyer.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s